Istoria localităţii


Satul este atestat documentar în anul 1623,[3] dar se crede că este mult mai vechi.[necesită citare] Documentele de arhivă vorbesc despre formarea și dezvoltarea social-economică a satului, prezintă indicii demografici. Locuitorii medievali ai satului aveau privelegii de la Ștefan Vodă cel Bătrîn. În a treia domnie a lui Gheorghe Duca (1678 – 1683), satul aparținea lui Miron Costin, vestit cronicar.

Biserica sf. Arhangheli Mihail și Gavriil. Cea mai veche dată despre ea e anul 1801. Era construită din lemn, unsă cu lut, acoperită cu șindrilă. Chiar de la înființare dispunea de veșminte, cărți religioase.

Satul a avut o moșie mult mai mare decât astăzi. De-a lungul anilor pe această moșie au mai apărut (apoi au dispărut) și alte cătune și priseci, dar centrul a rămas vatra satului de astăzi, care pînă la 5 februarie 1986 s-a numit Curleni. Potrivit legendei, pe locul unde este situat azi satul, cândva, ”pășunele bune și apa gustoasă i-au atras pe niște frați Curleanu, din alt sat din vecinătate, care veneau cu oile la pășunat. Mai întâi și-au ridicat aici o stână, mai apoi casă de locuit. S-au alăturat Curleanilor și alții.” Se presupune, că de la numele primilor locuitori se și trage vechea denumire a satului.

Prin anii 1980 ai secolului al XIX-lea, partea de nord a satului aparținea unui moșier din satul Ginișeuți pe nume Gavril. Oamenii săraci lucrau la el cu ziua. La rugămintea lor boierul le-a dat o bucată de pământ pentru a-și zidi case de locuit. Pământul era infertil. Creșteau numai salcâmi și ulmi. După moartea moșierului această parte de sat a început să se numească Gavrilovca sau Gavrileuca. Comparativ cu cealaltă parte a satului, care se numea Rezeși, sătenii din prima parte nu aveau pământul lor propriu. După datele de arhivă în anul 1623 în sat erau 110 case de locuit, 480 bărbați, 473 femei. Funcționau câteva cârciume particulare, o bisericăortodoxă, poșta rurală. În urma reformei agrare, care a avut loc în anul 1868 s-a ridicat puțin numărul gospodăriilor, în schimb a scăzut simțitor numărul populației: bărbați – 271, femei – 223. Se mai păstra biserica ortodoxă. În anii 1908-1911 se construiește școala de zemstvă. Cu părere de rău arhivele nu ne-au păstrat nici un nume de învățător.  Nu se știu prea multe despre perioada primului război mondial și cea a războiului civil, dar au fost săteni participanți la evenimentele de luptă. Satul a fost martor ocular al celui de-al doilea război mondial. Numele a 35 de localnici sunt înscrise pe placa comemorativă de la monumentul din centrul satului. Răsculăcirea, deportarea celor mai buni gospodari și-au lăsat și ele amprentele dureroase în inimile locuitorilor din sat. Colectivizarea a fost încă o pagină neagră din letopisețul satului. În prezent principala noastră bogăție – pământul este proprietatea sătenilor, care îl lucrează în mod individual.